Constanța a redevenit numărul 1 în handbalul masculin, după o pauză de 29 luni! HC Dobrogea Sud a produs prima înfrângere a campioanei Dinamo în acest sezon

Redactor:
Marius Hutu
Constanța a redevenit numărul 1 în handbalul masculin, după o pauză de 29 luni! HC Dobrogea Sud a produs prima înfrângere a campioanei Dinamo în acest sezon
  • Publicat:
  • Actualizat:

HC Dobrogea Sud Constanța se bate la titlu în acest sezon! Declarațiile jucătorilor care au făcut istorie cu defuncta HCM poate nu au fost luate foarte în serios de adversare la începutul ediției de campionat, însă succesul obținut miercuri seara, în fața echipei Dinamo, scor 32-29 (15-14), într-un meci din etapa a 8-a în Liga Zimbrilor, certifică forța „delfinilor”. Chiar dacă echipa Constanței are echipa cu cea mai mare medie de vârstă din campionat, jucători precum Cutura, Dane, Buricea, Stănescu sau Toma au demonstrat că au un cuvânt greu de spus.

După 11 meciuri fără înfrângere în acest sezon, Dinamo a cunoscut la Constanța, pentru prima dată în acest sezon, gustul eșecului. Campioana en-titre a fost îngenuncheată de o formație foarte motivată, dar în special de doi handbaliști care însumează 80 de ani, Dalibor Cutura (41) și Sijan Dane (39). Portarul venit din Danemarca a fost o adevărată stâncă între buturi și a reușit să blocheze multe aruncări ale oaspeților, inclusiv două aruncări de la 7 metri. Dane a fost imperial, impunător, nu a schițat nici cea mai mică stare de nervozitate nici când adversarii l-au lovit de două ori cu mingea în față.

Constanța a avut spate și a avut și atac, dirijorul fiind managerul naționalei Serbiei la ultimul turneu final, Dalibor Cutura, care a înscris nu mai puțin de 7 goluri. Două dintre acestea, marcate în minutele 48 și 49, au fost decisive în economia jocului, atunci HCDS reușind să se desprindă la 5 goluri, scor 27-22. Bineînțeles, cei doi sârbi au avut susținerea întregii echipe, diferența din teren fiind făcută în primul rând la nivel de atitudine, la unitate a grupului. Constanța a părut în meciul cu Dinamo o echipă mai unită și mai ambițioasă, campioana răspunzând doar cu iranianul Mousavi la același nivel de determinare.

Trupa lui Eliodor Voica a plătit în primul tribut ratărilor din situații clare, care s-au transformat în contraatacuri pentru echipa gazdă. Linia de 9metri, forța echipei, nu s-a evidențiat nici în acest joc, fiind și sub evoluția din partida cu Besiktas. Este adevărat, au și lipsit două piese importante, Vrankovic și Șandru, în timp ce Sajad Esteki a fost utilizat mai puțin. Probleme au fost și la nivelul extremelor, Voica fiind nevoit la un moment dat să-l folosească pe Ragot în partea stângă, din cauza randamentului scăzut al jucătorilor Asoltanei și Bera. Dinamo a pierdut primul meci în acest sezon, dar și șefia în Liga Zimbrilor. Nu are timp însă să-și lingă rănile pentru că sâmbătă are meci important în Liga Campionilor, în deplasare, cu ABC Braga. Constanța este noul lider, poziție pe care revine după 2 ani și 5 luni, cu o echipă nou-înființată.

HCDS Constanța – Dinamo 32-29 (15-14)

Cutura 7, Toma 5, Buricea 4, Angelovski 4, Nikolic 3, Vujadinovic 3, Celica 3, Crnoglavac 2, Dane 1 / Ragot 7, A. Esteki 5, Mousavi 4, S. Esteki 4, Șania 4, Savenco 2, Asolatei 1, Mironescu 1, Cîmpan 1

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×